CĂSUȚE
Descoperă 3 dintre cele 5 căsuțe cu un dormitor ale The Cliff Village ...

Oulx pentru că este sătucul nostru de suflet din Piemonte, Italia. Un loc mic, primitor, special, foarte cochet și cu un vibe de povești în fața șemineului, un spațiu în care și înăuntru și afară te simți una cu natura și peisajul. Locul în care am revenit de atâtea ori … emoție care ne-a inspirat să creăm această căsuță în care să tot vrei să revii, care să te cheme iar și iar și în care să fii vicini vicini (cum ar spune italienii).
Sestriere provine din latinul petra Sistraria care înseamnă a șasea piatră de hotar pe vechiul drum roman dintre Torino (Italia) și Briançon (Franța) – iar Căsuța Sestriere este a 6 a construcție a The Cliff Village și se află în vecinătatea imediată a Căsuței Briançon. Așa cum orășelul Sestriere este cunoscut drept un loc iconic pentru astronomii amatori care doresc să observe cerul înstelat, terasa Căsuței Sestriere oferă o priveliște spectaculoasă a cerului noaptea.


Această căsuță asemeni orășelului Rovaniemi este însăși o metaforă a The Cliff Village – un loc restrâns, într-un oraș mic – dar care are atât de multe de oferit, de la emoții la experiențe. Lemnul, design-ul minimalist, culorile naturale, pieile și coarnele de ren te transpun direct în lumea celui care îndeplinește toate dorințele.

